Oua de Paste vopsite natural

S29_2286''.jpg

Long time, no see. Dar pentru că am prima seară liniștită în ultimii 3 ani, și am ceva interesant de împărtășit, am șters praful pe blog și am venit să vă povestesc. Anul acesta m-am pus pe treabă serioasă și mi-am vopit singură ouăle de Paște. Planul era să testez multe variante de coloranți naturali, și să fac un tutorial cu toate detaliile despre ce funcționează și ce nu. Până când am ajuns să mă chiar joc de-a vopsitul, mi-a plăcut tot ce am încercat și mi-am dat seama că nu prea există do’s and dont’s legate de acest subiect. Există doar joacă și experimentare, surprize frumoase și surprize ciudate, și vă încurajez din suflet să încercați și voi ce vă povestesc mai jos.

Primul pas a fost să cumpăr ouă perfect albe și să le fierb. Sună destul de ușor, dar în realitate am umblat în 4 magazine până să găsesc ouă albe (Cora for the win), și odată ajunsă cu ele acasă a trebuit să caut pe google “how to boil an egg”. Pentru că literalmente nu am fiert un ou în viața mea. Nu sunt mare mâncătoare de oua, cred că pot să număr pe degete câte ouă mănânc într-un an. Dar sunt mare fan al ouălor vopsite frumos de Paște, și asta facem acum, așa că revenim la subiect.

Odată ce ouăle albe au fost obținute și fierte (la foc mic, 11 minute), mi-am dat drumul la idei.

Afine congelate

De departe cea mai eficientă metodă de vopsite sunt afinele. Am luat afine congelate de la magazin - din acelea care îți înnegresc gura când le mănânci - le-am pus într-un borcan, am adăugat ouăle proaspăt fierte și cam o jumătate de cană de apă fierbinte (cea în care am fiert ouăle). Important e să fie acoperite ouăle în afine și apă. De aici, sincer, the sky’s the limit. Le puteți scoate în 30 de secunde, în 10 minute sau în 5 ore, și rezultatele vor fi nuanțe total diferite de albastru. Dacă doriți că ouăle să fie movulii în loc de albastre, puteți adăuga puțin turmeric în amestecul de afine. Overall, vopsitul ouălor cu afine mi se pare incredibil de ușor și cu rezultate absolut superbe. Primește 5 stele din partea mea.

oua de paste_2.jpg

carbune activ

Al doilea experiment a fost un rollercoaster, dar s-a terminat cu bine. De la un magazin naturist am cumpărat cărbune activ (praf negru într-o pungă). Îmi imaginam niște ouă negre mate, ca de dragon. Am pus două ouă fierte într-un pahar cu apă fierbinte și două-trei linguri de praf de cărbune și am așteptat. Între timp mă entuziasmam cu afinele și scoteam pe bandă rulantă ouă în toate nuanțele fabuloase de albastru, și din când în când verificam paharul cu cărbune. Și…. nimic. Părea că pur și simplu nu se lipea cărbunele de ouă, parcă le scoteam din apă mai curate decât erau inițial. Am adăugat în pahar o lingură de oțet și le-am lăsat peste noapte în apa cu cărbune inactiv, dar fără să-mi fac prea mari speranțe. Bucuria a fost că dimineața următoare aveam cele mai frumoase ouă texturate, de un verde-smarald-desaturat și cu textura lăsată de cărbune. Cu foarte multă grijă le-am lăsat să se usuce, după care le-am uns cu puțin ulei de măsline - again, cu extrem de multă grijă. Am crezut că nu va ține textura și culoarea pe ele, dar chiar a ținut, încă arată absolut fabulos. Metoda cărbunelui primește din partea mea 4 stele, pentru că m-a stresat un pic la început și m-a stresat din nou când le-am văzut așa frumoase, dar am crezut că o să le șterg cu uleiul meu de măsline. Dar ador rezultatul, aș face-o din nou oricând.

oua de paste_1.jpg

ceai de hibiscus

Dacă folosind cărbunele inactiv speram să obțin ouă negre și am obținut verde texturat, ceaiul de hibiscus a fost o surpriză la fel de plăcută. De la același magazin naturist am cumpărat flori de hibiscus pentru ceai, am făcut un ceai concentrat (cam patru linguri de hibiscus într-un pahar cu apă fierbinte) și am lăsat în el ouăle, la frigider, peste noapte. Culoarea ceaiului părea un mov-vișiniu plăcut, și am crezut că o să obțin ceva similar cu afinele. Când colo, rezultatul a fost complet diferit de ce mă așteptam. Ceaiul nu a colorat ouăle în sine, dar a format o peliculă neagră pe coajă. Cu puțină frecare, textura se zgârie ușor, dar le-am uscat și le-am dat cu ulei de măsline și și-au păstrat negrul de ou de dragon intact.

S29_1702''.jpg

De aici, am luat-o mai tare pe ulei și am început să fac combinații. Am frecat cu praf de cărbune un ou vopsit cu ceai de hibiscus, după care l-am imersat în afine cu turmeric. Am fiert niște ouă albe în coji de ceapă și am obținut niste ouă crem-maronii. Nu m-au spart (pun intended), așa că le-am trecut și pe ele prin afine. Am încercat să frec cu o perie câteva ouă, să văd cum arată textura lor. Basically nu prea poți greși în acest proces, asta vreau să transmit - cam orice faci are potențial să arate interesant, și dacă nu arată interesant, poți încerca multe alte chestii.

Idei inca neexplorate

Metode rămase neexplorate de mine sunt foarte multe, las câteva aici în caz că vă inspiră: praf de sfeclă, se presupune că scoate un mov-roșcat superb. O să încerc la anul. Tot în aceeași zonă ar fi varza roșie. Turmeric și atât, care îngălbenește orice atinge (atenție la dinți, la unghii, și la vasele din plastic) - sunt sigură că ar ieși niste ouă superbe, merită experimentat cu concentrații diverse și poate lăsat un ou umed presărat doar pe alocuri cu turmeric, peste noapte la frigider. Cojile de ceapă consider că încă nu le-am explorat - aveam doar două cepe acasă, și rezultatul meu glorios a fost că am transformat un ou alb pentru care am umblat în 4 magazine într-un ou crem, obișnuit. În schimb, bunica mea făcea niste ouă minunate, roșii și maronii, cu coji de ceapă și frunze culese de prin curte. Era o adevărată bucurie. Cafeaua tare ar trebui să rezulte în niste ouă maro frumoase. Am vrut să încerc, am făcut o cafea tare, și apoi… am băut-o. Sper că la anul să am ceva mai multă stăpânire de sine.

oua de paste_3.jpg

Dacă e să rămâneți cu ceva din această postare, concluziile mele de Anca înțeleaptă sunt următoarele:

  • oțetul ajută la fixarea culorii, deci puneți o lingură de oțet în orice faceți;

  • când considerați că un ou e în varianta finala, ungeți-l cu puțin ulei de măsline;

  • nu există metode greșite, și orice ou neinteresant poate fi imersat peste noapte în ceai de hibiscus sau afine;

  • dacă faceți orice ouă vopsite natural, puneți-le pe instagram și dați-mi tag să văd și eu și să mă inspir;

  • bunicile care culeg plante din gradină, decojesc ceapă, fixează plantele pe ouă cu ciorapi și fierb ouăle în ceapă sunt the literal best;

  • fiind vorba de pigmenți naturali, nu obții aproape niciodată ce sperai să obții. Dar aproape sigur obții ceva frumos.

  • nu e nimic în neregulă în a bea cafeaua cu care plănuiai să vopsești ouă.

Abia aștept să văd ouăle voastre. Dați-mi tag pe instagram, și dacă nu o faceți deja, urmăriți-mă acolo.

Love, hugs și sărbători liniștite,

download.png
Anca CheregiComment