Dominic Boutique - Un weekend perfect in inima Transilvaniei

S29_6618.jpg

Dacă mă urmăriți pe instagram - ceea ce ar fi super ok să faceți - ați observat, probabil, că în ultima vreme mergem în multe locuri faine și mâncăm multe chestii bune. Sau cel puțin așa a sintetizat viața mea astăzi la cafea un coleg pe care nu l-am mai văzut de câteva luni. Deși viața mea e mult mai complicată și mai stresantă decât "mergem în locuri faine și mâncăm chestii bune", recunosc că nu duc lipsă deloc de subiecte de povestit pe blog. Și tocmai din cauza asta, încerc să filtrez cât de cât și să nu va povestesc chiar despre TOT ce se întâmplă culinar și aventurier în viața mea. 

Aici intervine Dominic Boutique. Ne place foarte mult să călătorim prin Transilvania, dar până weekendul trecut am stat de fiecare dată la altă cazare. Și sunt suficiente cazări frumoase în zona Sibiu-Brașov. Dar la Dominic Boutique am stat deja de două ori, și am rămas cu sentimentul că trebuie să mergem odată să stăm măcar o săptămână, așa că am decis că e cazul să împărtășesc și cu voi locul acesta minunat - poate vă vin idei de petrecut un weekend de vis. 

Brunch in Transylvania

Dar să începem cu începutul, pentru că aici e vorba de un weekend întreg. Ce ne-a făcut să ieșim din casă de la bun început a fost evenimentul Brunch in Transylvania organizat de MyTransylvania. Ne-am înscris pe site cu câteva săptămâni înainte, am plătit taxa de participare și sâmbătă dimineața am pornit nemâncați spre Cincsor. În curtea fostei case parohiale, convertită între timp în cazare, ne aștepta un festin absolut: quiche-uri, tarte, salată de vinete, zacuscă, mini-burgeri, fructe și legume proaspete, toate așezate insta-perfect pe o masă lungă, într-un hambar renovat. O a doua masă era rezervată exclusiv deserturilor - tartă cu căpșuni și cremă de vanilie, brownies cu căpșuni, minciunele și ceva prăjituri-chec tradiționale mă așteptau să le încerc. Toată mâncarea a fost pregătită de localnici, cu ingrediente din zonă. 

S29_8168.jpg
S29_8132.jpg

După ce ne-am umplut farfuriile, am căutat un loc la umbra unuia din copacii din curte și ne-am bucurat de brunch, alături de prieteni dragi. Au participat în jur de 100 de oameni (deși sunt groaznică la aproximat numere, dar să zicem), iar atmosfera a fost una lejeră și plăcută. Pe viitor se vor mai organiza astfel de brunch-uri, inclusiv la Dominic Boutique despre care urmează să vă povestesc, așa că dacă vă interesează să participați la un astfel de eveniment, vă puteți înscrie aici

S29_8254.jpg
IMG_20180526_145418.jpg

Dominic Boutique - cazarea noastra preferata din inima Transilvaniei

După mult, mult desfrâu culinar ne-am luat la revedere de la prieteni și am pornit spre Cloașterf. După cum vă spuneam, am mai fost cazați odată aici, toamna trecută. Cu ocazia respectivă am pus două poze pe instagram cu podul în care am stat și toaaată lumea m-a înnebunit cu întrebări despre locație. Trebuie să vă spun că atmosfera de acolo face ca totul să fie și mai minunat ca în fotografii - imaginati-vă liniște totală, doar cu cântec de păsărele, senzația de aer curat tras adânc în piept și soare călduț pe piele. Yup. Fix așa e. 

Dominic Boutique e genul acela de perlă pe care nu o găsești în fiecare zi. În primul rând, e situată foarte convenabil - aproape de Sibiu, Sighișoara, Viscri, în zona satelor cu biserici fortificate, dar nu chiar în mijlocul acțiunii, așa încât dimineața te trezește cântecul păsărelelor, nu tanti Ioana de la București care îl strigă insistent pe nepoțelul ei, Vlăduț, să nu se dea cu tricicleta pe șosea.  Locația e minunată ca punct de unde să începi să explorezi Transilvania, și sunt foarte multe activități și locuri de vizitat în zonă. 

În al doilea rând, cazarea în sine e ceva absolut minunat. E genul de loc în care mergi și te deconectezi cu totul - semnalul la mobil e destul de greu de găsit, fiecare colțisor din curte te cheamă să te așezi comod cu o carte, și camerele sunt amenajate impecabil - spații perfecte în care să scrii pe blog, să pictezi, sau să desenezi. Fiind un loc mai puțin cunoscut, nu riști să dai peste amatori de manele și grătar în spatele blocului. Noi, de câte ori am mers, am dat peste oameni tare faini cu care ne-a făcut plăcere să stăm la povești. Nici măcar atunci când a plouat nu am suferit deloc - dimpotrivă, e tare frumos să asculți ploaia din hambar, la o cină romantică cu lumânări. Cred că și dacă am sta acolo o săptămână, numai la cazare, tot nu ne-am plictisi. 

S29_8351.jpg

Cazarea asta mi se pare genială și pentru călătorit în grup: în aceeași curte sunt mai multe căsuțe mici, fiecare cu dormitor și bucătărie proprie. Daaar, dacă nu ai chef să gătești, doamna Cosmina din sat face cea mai bună mâncare, pe care o poți servi în hambarul restaurat. În sat este și un ABC, destul de vechiuț și de slab aprovizionat, așa că sfatul meu e să optați pentru mese gătite de doamna Cosmina - și dacă tot suntem aici, NEAPĂRAT să îi gustați gemul de rubarbă. E nectarul zeilor, bunătatea bunătăților, desertul absolut, ruinatorul de diete. 

S29_6101.jpg
S29_6407.jpg
S29_6196.jpg
S29_6425.jpg

Aaa, și știți conceptul americanilor de "barn wedding"? Well, se poate face și aici așa ceva - imaginează-ți o nuntă chic de 30 de persoane, naked cake și decorațiuni botanice în barn-ul ăsta de mai sus. Damn. Dacă mi-aș planifica nunta din nou, cu siguranță aici ar avea loc. 

S29_6437.jpg
S29_8410.jpg

Overall, îi dăm cazării ăsteia un binemeritat 12/10, pentru podul absolut de vis, locația minunată (aproape de Viscri, Sibiu, Sighișoara), curtea liniștită, mâncarea doamnei Cosmina (yum) și hambarul acela care sincer mi se pare genial și unde abia aștept să fiu invitată la o nuntă sau un brunch sau orice. De fapt, abia aștept orice scuză ca să ne întoarcem și să mai petrecem timp acolo. 

Ce sa vezi / faci / mananci in zona

Chestii de făcut prin zonă există o grămadă. Toamna trecută am mers la călărie undeva în apropiere, la Prod, unde am călărit timp de o oră și ceva peste rău și prin pădure (dacă prindeți reference-ul, comment below), fiecare pe câte un cal, însoțiți de o super simpatică instructoare. A fost tare relaxant și frumos și recomand experiența cu tot dragul. Puteți merge la Sibiu sau la Sighișoara, două din orașele mele preferate. Puteți închiria biciclete și face un tur al satelor cu biserici fortificate din zonă. Siiii, dacă cumva vă e foame (dacă din cine știe ce motiv nu ați optat pentru mâncarea divină a doamnei Cosmina), neapărat mergeți în Viscri la numărul 32, unde Mara și Alexu și-au deschis cel mai simpatic restaurant. Dacă mergeți, vă rog din suflet comandați o salată de vinete și luați-mi și mie la pachet. 

S29_6684.jpg
S29_6752.jpg
S29_6743.jpg
S29_6711.jpg

Din ce am înțeles, se va organiza un brunch in Transilvania și la Dominic Boutique, așa încât o să avem parte de experiența completă fără să ieșim din curtea cazării - sună ca o vacanță ideală pentru mine, și voi fi prima pe listă. Dacă aflu date și detalii, o să anunț pe insta stories. Între timp, pe cei de la Dominic Boutique îi găsiți aici, sunați-l pe domnul Noru pentru rezervări și eventual spuneți-i că îi transmit salutări călduroase.  

Să aveți o super vară plină de aventuri, 

download.png